Mijlocașul Oțelului, Liviu Antal, a depus memoriu pentru a deveni liber de contract, iar un verdict se va da în curând. Printre echipele care și-au manifestat interesul pentru fotbalistul fostei campioane se numără Vaslui și Dinamo, dar jucătorul spune că deocamdată nu s-a decis asupra viitoarei sale destinații.
Antal și-ar dori să ajungă la o grupare care să se lupte la titlu în Liga I sau, de ce nu, chiar o formație dintr-un campionat puternic al Europei. Mijlocașul gălățean a afirmat că mai sunt și alți fotbaliști în situația sa și că nu-și exprimă de ce s-a ajuns aici.
„E adevărat că mi-am depus memoriu să devin jucător liber, să vedem ce decizie se va lua, apoi voi discuta cu unele echipe. Nu vreau să merg undeva doar pentru bani, vreau să fac și performanță. Marți sau miercuri se va da un verdict. Toată lumea își dorește să ajungă la o echipă din afară, dar depinde și de ofertele pe care le voi avea. Nu mi-e frică să merg la un club mult mai mare. Mai sunt și alți jucători în situația mea.”, a declarat Liviu Antal la Sport.ro
Vaslui l-ar dori
Patronul grupării moldave, Adrian Porumboiu, a precizat că și l-ar dori pe Antal la echipă, dar a fost rezervat în ceea ce privește eventualitatea înaintării unei oferte concrete: „Cine nu și l-ar dori? E cel mai bun atacant din Liga I. Ne gândim dacă o să facem o ofertă”, a declarat Adrian Porumboiu la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER